Perspectivă: Propaganda neagră și apelul din interior
Într-un război informațional, ambele tabere trec uneori la ofensivă.
Se pare că în fiecare săptămână apare o nouă poveste sub titulatura de „război hibrid”. Utilizarea acestui termen pentru a descrie încercările Kremlinului de a submina sau destabiliza țări prin așa-numite tactici „hibride” apare în știri aproape săptămânal în întreaga Europă. De la operațiuni de sabotaj la război informațional, în afara Ucrainei nu asistăm nici la un război fierbinte, nici la unul rece – lucrurile par mai degrabă să fiarbă mocnit.
Astăzi vreau să aprofundez aspectul „războiului informațional” din cadrul „războiului hibrid” și să analizez cuvântul „război” care apare în ambele expresii. Adesea, când discutăm aceste activități în Moldova, încadrarea sună cam așa: Rusia / Șor distribuie propagandă care încearcă să modeleze realitatea alegătorilor moldoveni. De cealaltă parte vedem fact-checkeri, demontări de falsuri și eforturi ale forțelor de ordine de a elimina conturi false și acțiuni similare. Acest cadru conturează clar o imagine cu „atacatori” și „apărători”. În această narațiune, războiul este un asediu, iar apărătorii fac tot posibilul să-i țină pe atacatori dincolo de zidurile cetății.
Dar aceasta nu este întreaga poveste… și e doar un tip destul de specific de război informațional. Se întâmplă mult mai multe lucruri aici, iar astăzi vom analiza mai îndeaproape acest aspect. Voi face acest lucru, începând cu o carte fascinantă despre războiul informațional, iar apoi voi analiza ceea ce cred că sunt două operațiuni informaționale interesante – una desfășurată de Rusia și una care, bănuiesc, a fost recent lansată împotriva rețelei Șor de un alt actor – cineva care e în ofensivă și nu păzește zidurile cetății.
„Cum să câștigi un război informațional”
de Peter Pomerantsev
Jurnalistul și autorul Peter Pomerantsev a publicat cea mai recentă carte a sa în martie 2024. O poți găsi pe Amazon sau oriunde se vând cărți bune1. La începutul acestui an, editura Cartier din Moldova a lansat versiunea în limba română, iar domnul Pomerantsev a venit la Chișinău pentru a susține o prezentare despre carte, eveniment la care am participat și pe care l-am apreciat mult. Dacă vrei să vezi o versiune scurtă a acestei prezentări, poți urmări cel mai recent TED Talk al său, dedicat cărții, aici.
Peter Pomerantsev este un jurnalist britanic de origine ucraineană, care vorbește fluent limba rusă și a lucrat mulți ani la Moscova. A avut un loc în primul rând la ascensiunea lui Putin și a scris mai multe cărți despre dezinformarea și propaganda rusească. Însă această carte nu este despre asta – cel puțin nu direct. Este, de fapt, o biografie a lui Sefton Delmer – jurnalist britanic devenit propagandist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Ceea ce face ca această carte să fie fascinantă este accentul pus pe măiestria lui Delmer în ceea ce se numește „propagandă neagră”. Dar hai să începem cu niște definiții:
– „Propaganda albă” nu ascunde sursa sau intențiile. E, practic, relații publice și se suprapune masiv cu marketingul. Nu te aștepți ca o reclamă Coca Cola să-ți spună de bunăvoie despre riscul de diabet – îți vorbește doar despre cât de bună e la gust! La fel și propaganda albă are un mesaj clar, evident.
– „Propaganda gri” începe să treacă granița spre inducerea în eroare a publicului cu privire la cine se află în spatele ei, dar, de obicei, scopul rămâne vizibil. Boții Rusiei care varsă mesaje anti-UE se încadrează în această categorie.
– „Propaganda neagră”, în schimb, e apelul telefonic care vine „din interiorul casei”. Scopul ei este să convingă publicul-țintă că e produsă chiar de grupul pe care, de fapt, vrea să-l discrediteze. Cel mai faimos și mai dezastruos exemplu de acest tip este „Protocoalele înțelepților Sionului” – un text fabricat, publicat în Rusia2 în 1903, care pretindea a fi scris de un grup evreiesc conspirativ ce urmărea dominația globală. Această bucată de propagandă antisemită a provocat suferință imensă și este invocată și astăzi de indivizi extremiști.
Cartea lui Pomerantsev conturează o aplicare mult mai digerabilă a acestor „arte negre”. El arată cum Sefton Delmer a schimbat complet strategia propagandei britanice, care, la început, se axa pe ideea de a-i convinge pe „germanii buni” să pornească o revoltă democratică împotriva lui Hitler. Delmer trăise zeci de ani în Germania, a relatat despre ascensiunea lui Hitler și chiar l-a intervievat. Concluzia lui? Că acești „germani buni” erau prea puțini, prea dispersați și fără influență reală. În schimb, a vrut să se adreseze maselor, oamenilor de rând, chiar dacă asta presupunea să intre în zone mai puțin confortabile.
Delmer a creat zeci de operațiuni de propagandă, folosind emisiuni de radio pe unde scurte care păreau să vină din interiorul Germaniei. A inventat personaje precum „Der Chef”, un nazist fanatic care îl înjura pe Churchill și părea să le vorbească adevăraților credincioși ai Reichului. După ce le câștiga încrederea, Der Chef submina efortul de război nazist - nu promovând democrația, ci spunând că Hitler e prea slab și că Germania are nevoie de un lider mai dur. Introducea subtil știri cenzurate – înfrângeri naziste și alte informații ascunse de radiourile oficiale. Astfel, actorii lui Delmer și personajele lor câștigau mai întâi încrederea publicului, apoi le transmiteau mesajul într-un mod pe care publicul era dispus să-l asculte.
Recomand din toată inima această carte – e o incursiune incredibilă în povestea lui Sefton Delmer și în istoria propagandei. O temă care răsună cu putere și azi.
Iar acum, să aruncăm o privire asupra unui echivalent modern al lui „Der Chef”, creat de Rusia – cunoscut sub numele de „Kanzlerdaddy” (Tătuca Cancelarului) – și ce ne spune el despre influența rețelei Șor. Apoi vom analiza ceva complet diferit: un mesaj care pare să vină chiar din „interiorul casei” rețelei Șor – și ce ar putea însemna asta despre posibilele tactici de propagandă neagră folosite de Occident.
„Kanzlerdaddy” (Tătuca Cancelarului)
O investigație recentă a Digital Forensic’s Lab (DFL) din cadrul Atlantic Council a pornit de la un obiectiv simplu: să afle cine se află în spatele noului canal de televiziune Moldova24 (MD24). Ilan Șor și Kremlinul sunt disperați să obțină din nou acces la undele radio și TV din Moldova și joacă de ceva vreme un joc de-a șoarecele și pisica cu autoritățile. Guvernul moldovean a interzis posturi TV despre care se știe că sunt controlate de agenți ai Kremlinului, iar Șor a depus eforturi considerabile – inclusiv campanii de propagandă în Occident – pentru a le readuce în spațiul public.
MD24 este ceva nou. Este un post de știri care funcționează 24 de ore din 24, exclusiv online. Este operat din Moscova și, deși nu există fondatori sau proprietari nominalizați, este evident că este o operațiune Șor. Canalul atacă guvernarea PAS, UE, NATO și alte ținte obișnuite. A fost extrem de activ pe TikTok, cu peste 900 de videoclipuri și 17 milioane de vizualizări doar în lunile ianuarie și februarie. Contul de TikTok a fost între timp șters, iar autoritățile moldovene aleargă după fantome, blocând în lanț site-urile aferente.
Dacă ne raportăm la categoriile menționate anterior, aceasta este o formă de propagandă gri. Publicul nu e neapărat păcălit în privința sursei reale, dar nici Șor, nici Kremlinul nu sunt menționați explicit ca autori. Este o tactică eficientă pentru a predica celor deja convinși – dar nu și pentru a atrage adepți noi. Din fericire pentru DFL (și pentru noi), cineva a fost cam neglijent în configurarea infrastructurii IT și, din greșeală, a expus alte operațiuni de propagandă rusească – atât albă, cât și neagră.
Pentru că MD24 a fost blocat în mod repetat, a folosit multe site-uri-oglindă pentru a menține conținutul online. DFL a descoperit că adresele IP din spatele acestor site-uri au fost folosite și pentru alte pagini web. Unele erau legate de infrastructura Russia Today (RT). Un site era jtf-ilan.com („just the facts: Ilan Șor”) – o pagină de campanie din 2023. Este în limba engleză și poate fi accesată într-o versiune arhivată pe Wayback Machine. Chiar pe prima pagină este citat Stanislav Pavlovschi, principalul susținător al campaniei lui Andrei Năstase și cunoscut agent al lui Șor. Dar să revenim…
Aceeași adresă IP duce și la site-uri „parodice”, precum navalny.lol (arhivat), o platformă de asasinare de caracter (campanie intenționată de discreditare publică a unei persoane) care îl viza pe regretatul Alexei Navalnîi.
Cea mai interesantă descoperire este însă un grup de site-uri de propagandă neagră, aparent, în limbi precum spaniola, franceza, germana și altele. Site-ul în germană poartă numele Kanzlerdaddy („Tătuca Cancelarului”) și are propriile conturi pe rețelele sociale. Folosește satiră, dezinformare selectivă și se axează pe probleme interne germane pentru a diviza și influența audiența.
În 2025 nu ar trebui să ne surprindă că astfel de operațiuni există, dar e interesant de văzut cât de strâns sunt legate activitățile lui Ilan Șor de campaniile de propagandă mai ample ale Rusiei. Acest lucru ar trebui să spulbere orice iluzie că Șor acționează independent din Rusia – dacă site-ul tău este găzduit pe același server cu Russia Today, atunci vorbești în numele Kremlinului.
Cineva lovește înapoi?
Pe 9 septembrie, publicația moldovenească Deschide a publicat o investigație cu acuzații destul de explozive. Voi detalia mai întâi conținutul acesteia, iar apoi voi explica de ce cred că ar putea fi vorba despre ceva mai mult (dar nu neapărat mai grav) decât pare la prima vedere.
Articolul citează „surse Deschide.MD din interiorul blocului Pobeda”, precum și mai multe documente pe care jurnaliștii afirmă că le-au obținut. Iată principalele afirmații:
FSB-ul este îngrijorat că o parte uriașă din banii alocați pentru influențarea politicii moldovenești sunt deturnați de membrii rețelei lui Șor. Doar în 2023, ar fi vorba de aproximativ 10 milioane de dolari.
În 2025, FSB-ul ar fi alocat 300 de dolari (circa 5000 lei) pe zi pentru fiecare protestatar plătit – dar aceștia primesc doar 700–800 de lei. Potrivit surselor Deschide, aproximativ 70% din fondurile alocate dispar.
Presat de FSB, Ilan Șor ar fi angajat mai mulți foști polițiști moldoveni pentru a forma o echipă internă de investigație – condusă de fostul polițist Vladimir Cioban.
Deschide prezintă apoi un raport care ar fi fost întocmit de Vladimir Cioban pentru ofițerul său de legătură din FSB, Mikhail Polzikov, oficial de rang înalt în Direcția a 5-a3. Raportul detaliază o anchetă asupra a 61 de lideri raionali din rețeaua Șor, suspectați de delapidare. Sunt evidențiați cei mai grav implicați – 15 persoane, pentru care este atașat un PDF cu fotografii și biografii scurte („lista nr. 3”). Raportul menționează că „au fost inițiate activități suplimentare de verificare: în birourile și locuințele acestor persoane au fost instalate mijloace tehnice de supraveghere și interceptare a informațiilor”.
Raportul o identifică pe Marina Tauber, mâna dreaptă a lui Șor, ca fiind creierul din spatele schemei de delapidare și principala beneficiară. Citat: „Toate acțiunile legate de deturnarea fondurilor au fost coordonate și desfășurate cu participarea directă a deputatei Marina Tauber”.
Vladimir Cioban include și recomandări în raport, printre care:
„Consider că cea mai potrivită soluție este transmiterea (prin canalele mele de la Ministerul Afacerilor Interne și Comisia Națională Anticorupție) a materialelor privind persoanele din «lista nr. 3» către Procuratură, pentru arestare și victimizare ulterioară în presa noastră, în scopul neutralizării acestora în cadrul partidului. Aceasta va permite deconectarea lor de la fluxurile financiare.”
Raportul sugerează că anumite arestări, deja efectuate de autoritățile moldovene, ar fi rezultat în urma unor ponturi oferite de această echipă de securitate. Sunt menționate mai multe nume care ar urma să fie „predate” în curând. Obiectivul: curățarea rețelei Șor de hoții interni, folosind instrumentele legale ale statului moldovean.
Sursele Deschide afirmă că Marina Tauber ar fi fost convocată la o întâlnire cu FSB-ul, dar nu a putut fi arestată, deoarece acest lucru ar fi echivalat cu o recunoaștere a implicării Kremlinului în Moldova.
Să spui că e o poveste importantă e puțin spus. Și totuși, există un motiv pentru care o discutăm aici, și nu în rezumatul săptămânal (cel puțin, nu deocamdată). Când am citit acest material, ceva nu mi-a sunat în regulă – și aparent nu sunt singurul care simte asta.
O primire ciudată
Propaganda Kremlinului și Ilan Șor se referă constant la presa independentă din Moldova ca fiind „presa PAS”, adică instrumente de propagandă ale guvernării. Dat fiind acest lucru, te-ai aștepta ca toate redacțiile independente să sară imediat pe o poveste senzațională despre cum oamenii lui Șor se fură între ei. Dar nu s-a întâmplat asta.
La momentul redactării acestui text, ZdG, TV8, AGORA și alte redacții importante nu au publicat nicio referire la această investigație. Newsmaker a scris, dar doar în treacăt – au rezumat câteva informații-cheie din materialul Deschide, apoi au enumerat exemple din mărturii din procesele Marinei Tauber și Evgheniei Guțul, în care martorii povestesc cum liderii rețelei Șor furau de la membrii de rând. Practic, au confirmat ideea centrală – că se fură masiv în interiorul rețelei –, dar nu au intrat în detaliile investigației Deschide.
Și ZdG a relatat pe larg, anul trecut, despre delapidările din rețeaua Șor, în mai multe anchete sub acoperire. Deci ideea că rețeaua Șor se fură pe sine este deja bine documentată. Atunci de ce nu a „explodat” această poveste nouă?
Am contactat mai multe redacții locale și am aflat că încercau să confirme independent anumite aspecte ale poveștii. Nimeni nu a spus mai mult, dar era clar că nu se simțeau confortabil să publice direct aceste informații. Ca să fie clar – Deschide este un outlet respectabil. Nu de top, în opinia mea, dar cu siguranță nu lipsit de credibilitate. Așadar, ce se întâmplă de fapt?
Apelul din interiorul clădirii
Pentru mine, primul semnal de alarmă în legătură cu această poveste a fost sursa invocată – cineva din interiorul blocului „Pobeda” al lui Șor. Această sursă ar fi avut acces la documente care descriu operațiuni de securitate internă, folosirea procurorilor moldoveni pentru „epurări” anterioare și planuri pentru altele noi. Sursa ar fi cunoscut inclusiv detalii despre întâlniri între Marina Tauber și ofițerii FSB care controlează rețeaua. Pe scurt, vorbim de o sursă de nivel foarte înalt.
Asta m-a pus imediat pe gânduri, pentru că presupune o contradicție fundamentală: ni se cere să credem că o poveste despre natura brutală, mercenară și coruptă a rețelei Șor este scursă în presă de cineva din vârf… dintr-o criză de conștiință?
Această idee m-a neliniștit, la fel ca și unele detalii. De exemplu: Marina Tauber ar fi delapidat 70% din banii FSB destinați Moldovei și… este lăsată în pace? Nu poate fi arestată pentru că asta ar însemna că Rusia recunoaște oficial că intervine în Moldova? Serios? Erau toate ferestrele de la Lubianka închise cu șuruburi în ziua aceea?
Să nu uităm că raportul face referire la anul 2023. Iar între timp, Marina Tauber nu a dispărut de pe scenă, ba chiar și-a păstrat poziția proeminentă în rețea.
Dincolo de detalii, întreaga poveste avea un miros suspect. Dacă această sursă chiar avea un asemenea nivel de acces, de ce a scurs aceste informații? Și de ce acum? Așa că mi-am pus întrebarea clasică:
Cui bono? (Cine beneficiază?)
Orice teoretician al conspirațiilor iubește expresia latină cui bono. Deși de obicei evit teoriile cu extratereștri, trebuie să recunoaștem: conspirațiile chiar există. Scriem despre planurile rusești de a prelua controlul asupra Moldovei aproape săptămânal. Dar Moldova Matters a relatat și despre operațiuni de influență suspecte care păreau orchestrate de alte servicii străine – împotriva rușilor.
Când analizăm astfel de cazuri, merită să ne întrebăm: cine are de câștigat? Să luăm câteva puncte cheie din povestea Deschide:
FSB-ul este furios că banii săi sunt prost gestionați și vrea să ia măsuri.
O echipă de securitate internă are o listă detaliată cu cine fură și cine nu.
Sunt dezvăluite diviziuni în vârful rețelei Șor, iar toate aceste nume sunt trimise către FSB.
Echipa de securitate internă a plantat microfoane și echipamente de interceptare în birourile și casele celor vizați.
Aceeași echipă își toarnă propriii oameni către autoritățile moldovenești pentru a „curăța” rețeaua.
Majoritatea liderilor raionali fură, deci toată rețeaua este, într-un fel, compromisă. Nimeni nu poate fi sigur că nu e pe listă.
Activistul de rând e jecmănit – primește doar o fracțiune din ce i se promite, în timp ce Tauber și ceilalți se îmbogățesc.
În final, sursa: cineva din vârful rețelei scurge toate aceste informații în presă, discreditând profesionalismul și securitatea operațională a echipei.
Nu trebuie să te uiți cu lupa ca să vezi cine ar trebui să fie îngrozit de aceste informații – practic, toată rețeaua Șor. În mod cert, cei numiți explicit (și sunt mulți), dar și cei de rang mediu. Oameni care trăiesc zilnic cu frica de a fi urmăriți pentru tranzacții ilegale trebuie acum să se teamă că propriii colegi colaborează cu poliția? Și că locuințele lor sunt monitorizate de „ai lor”?
Asta ar fi… destabilizator.
Cui bono?
Oricine se opune planurilor Kremlinului și ale rețelei Șor pentru Moldova are de câștigat din această poveste.
De fapt, însăși Moldova are de câștigat din această poveste.
Este aceasta propagandă neagră?
Mai întâi trebuie spus clar: nu știm. Este posibil ca Deschide să aibă într-adevăr o sursă de rang înalt în rețeaua lui Șor, așa cum susțin. Sunt sceptic, dar nu imposibil. Chiar dacă nu au, e posibil să creadă că au. Și ca să fie clar – nimic din toate acestea nu înseamnă automat că povestea e falsă.
Ne putem foarte bine imagina un scenariu de genul acesta: o agenție de informații pune în scenă un „apel din interiorul casei”. Povestea este, în mare parte, reală – fișierele sunt autentice, deturnările de fonduri s-au întâmplat, Kremlinul chiar e îngrijorat. Agenția ambalează totul într-o formă credibilă și îl scurge în presă pretinzând că este altcineva. Asemenea lucruri se întâmplă tot timpul.
Dar acel „în mare parte reală” este esențial. Știm deja că oamenii lui Șor se fură între ei – deci povestea e credibilă. Poate chiar raportul echipei de securitate internă către FSB este autentic – să nu uităm, acoperă evenimente din 2023. Pentru ca povestea să funcționeze, detaliile cheie trebuie să fie suficient de credibile pentru activiștii de bază ai lui Șor (protestatarii plătiți, de exemplu) și pentru „middle management”-ul rețelei.
Și apoi ajungem la ceea ce nu este real – sau poate nu este. Lista aceea de nume – cei care „urmează să fie denunțați autorităților moldovene” – este foarte convenabilă, în contextul actual. E genul de detaliu menit să-i facă pe oameni să se uite cu teamă peste umăr. Când ai o poveste în mare parte adevărată, dar în care modifici detalii mici pentru a servi scopurilor tale, minciuna este „spălată” prin adevăr – mult mai eficient decât o invenție completă4.
Adevărul e că nu știu ce să cred despre această poveste – și probabil nici nu voi ști vreodată. Alte redacții încă încearcă să confirme faptele, și poate vor reveni cu actualizări. Dar cel mai probabil, în fluxul continuu de știri și dezinformări, vom trece peste și nu vom afla niciodată cu adevărat ce s-a întâmplat.
Bănuiala mea este că moștenitorii lui Sefton Delmer sunt la fel de activi în Vest, precum sunt și în Est. Dacă este așa, atunci războiul informațional nu e doar asediul medieval despre care vorbeam înainte — există și actori care trec la ofensivă.
.jpg){kind=link}
Notă: Nu primesc plăți și nu particip la marketing afiliat în cadrul Moldova Matters. Dacă recomand o carte – ceea ce se mai întâmplă uneori – o fac pur și simplu pentru că mi-a plăcut. Dacă vor exista vreodată sponsorizări sau parteneriate, voi menționa clar acest lucru într-un disclaimer la începutul materialului.
În mod evident.
Direcția a 5-a a FSB se concentrează pe „vecinătatea apropiată” a Rusiei – termenul lor codificat pentru fostele colonii. Aceasta are în sarcină măsuri active, operațiuni de influență politică, dezinformare și altele asemenea.
Amintiți-vă: în 2022 cineva (Kremlinul) a organizat o campanie de scurgeri de date, publicând contactele de pe Telegram și istoricul mesajelor a patru politicieni moldoveni de rang înalt, lideri ai societății civile și consilieri politici. Lista de contacte era reală, la fel ca multe dintre mesaje. Însă unele nu erau – sau cel puțin asta au susținut persoanele vizate. Scopul a fost să arate o pretinsă înțelegere între oficiali pentru a manipula numirea procurorului anticorupție. Prin faptul că au publicat conținut real din telefoanele acestor oficiali, mesajele fabricate, care sugerau această abatere, au devenit mult mai credibile.