Moartea într-un câmp din Moldova pe care Putin și Rusia nu o vor uita
Cunoscut în vremurile moderne mai ales pentru ideea de „sate false”, numele și moștenirea lui Grigori Potemkin revin în actualitate în contextul războiului și al unui nou proiect imperial rusesc.
Pe 16 octombrie 1791, prințul rus Grigori Potemkin a murit într-un câmp pustiu din ceea ce este astăzi Republica Moldova. Prințul se îmbolnăvise în timpul ultimei sale mari campanii de expansiune imperială rusă și încerca să călătorească de la Iași spre orașul Nikolaev din actuala Ucraină – oraș pe care el însuși îl fondase. Potrivit istoricului și biografului său, Simon Sebag Montefiore, marele prinț a murit înconjurat de curtea sa ambulantă formată din nobili ruși, cazaci ucraineni, boieri moldoveni și chiar câțiva țărani care treceau întâmplător prin zonă. Această curte ambulantă era remarcabilă atât prin dimensiune – circa cinci trăsuri pline cu personalități, soldați și servitori – cât și prin diversitate. Alături de o contesă rusă și numeroși nobili din întreg imperiul, prințul călătorea și cu preoți ortodocși, rabini evrei, mullah-i musulmani și alte persoane cu care obișnuia să poarte conversații filozofice, teologice și politice.
La momentul morții sale, Potemkin avea 52 de ani și era, de facto, conducătorul Imperiului Rus alături de țarina Ecaterina cea Mare, fiind iubitul și prietenul ei de o viață – și, posibil, soțul ei secret. După ce s-a îmbolnăvit la Iași de o febră necunoscută, Potemkin a decis să încerce să se întoarcă la palatul său din Nikolaev, aflat pe malul unui râu ce traversa orașul, sperând să se recupereze acolo. Însă convoiul său a parcurs doar aproximativ 40 de kilometri din Iași, înainte ca prințul să ceară să fie coborât din trăsură, spunând: „Vreau să mor în câmp.” Cazacii zaporojeni din alaiul său i-au construit un cort improvizat folosind sulițele și covoarele din trăsuri, iar acolo, în stepa moldovenească, Potemkin și-a dat ultima suflare. Ultimele sale cuvinte au fost adresate Ecaterinei: „Iartă-mă, mamă milostivă și suverană.”
Puțini oameni din Moldova știu că marele prinț rus – practic conducător al Imperiului și, posibil, soțul secret al țarinei Ecaterina cea Mare – a murit într-un câmp aflat la puțin peste o oră nord de Chișinău. Deși mulți din Moldova și din fostele teritorii ale Imperiului Rus cunosc numele Potemkin, acesta este adesea asociat doar cu vasul de război Potemkin, cunoscut pentru rolul său în Revoluția Rusă și ulterior imortalizat în filmul cu același nume regizat de Serghei Eisenstein.
În deceniile de după moartea sa, intriga de la curtea imperială și ulterior rescrierea istoriei de către regimul sovietic au marginalizat povestea prințului și au redus-o în mare parte la o anecdotă – construcția așa-numitelor „sate Potemkin”. Mitul se referă la turul de inspecție din 1787 al țarinei Ecaterina cea Mare în Novorossia și Crimeea – teritorii recent cucerite de Potemkin pentru ea. Se spunea că el ar fi mers înaintea caravanei imperiale, construind sate false populate cu actori și decoruri asemănătoare platourilor de filmare, pentru a o impresiona pe împărăteasă cu „dezvoltarea” noilor sale teritorii.
În realitate, Potemkin nu a construit sate false. Dimpotrivă, el a fondat orașe precum Odesa, Herson și altele. Potrivit biografului său, Simon Sebag Montefiore, prințul s-a implicat personal și cu mare atenție în proiectarea străzilor, a infrastructurii și a aspectelor practice ale noilor orașe.
Totuși, ideea de „sat Potemkin” – o fațadă menită să ascundă o realitate urâtă – a rezonat puternic în percepția celor care urmăreau Uniunea Sovietică și continuă să fie folosită și astăzi. Povestea satelor Potemkin a reapărut în presa internațională, inclusiv în multe articole despre construcțiile haotice realizate de Rusia înainte de Jocurile Olimpice de la Soci din 2014.
Reducerea lui Potemkin la o glumă istorică sau la un simplu termen metaforic, rupt de omul real, s-a schimbat în ultimul deceniu, pe măsură ce Rusia lui Putin a reînceput să-l valorifice pe Potemkin și să-i celebreze realizările, reîmbrățișând proiectul imperial pe care acesta l-a întruchipat. Pe 16 octombrie 2016, la 225 de ani de la moartea sa, un monument și un complex memorial la locul unde a murit au fost renovate cu sprijinul Ambasadei Rusiei în Moldova, al unor companii rusești și al unor grupuri civice. Cu această ocazie și la alte renovări ulterioare, unele cauzate de acte de vandalism, organizatorii au căutat să sublinieze rolul important jucat de Potemkin în dezvoltarea Moldovei ca parte a Imperiului Rus.
La începutul acestui an, am vizitat acest monument pentru a înțelege mai bine această locație izolată și pentru a observa cum este comemorat Potemkin. Deși există drumuri bune între Chișinău și memorial, pentru cea mai mare parte a traseului, Google Maps a decis că ar fi mai bine să fac un ocol printr-un câmp. După ce am coborât o pantă noroioasă cu înclinație de 30 de grade, mașina mea – care din fericire este un 4x4 – a reușit să iasă din noroi și să ajungă la doar câteva sute de metri de monument – și de un drum modern, asfaltat foarte bine.
Locul are un aer auster, fiind foarte izolat și singuratic. Se află pe o colină mică, printre câmpuri ondulate, nu departe de un sat. Dar majoritatea celor care trec pe lângă el – probabil în drum între Chișinău și Iași, România – probabil nici nu observă acest mic obelisc de pe marginea drumului. Ca multe monumente și memoriale din orașele mici din Moldova și din întreaga lume, locul dă impresia că este bine îngrijit, dar rar vizitat. Cel mai probabil, un număr restrâns de localnici devotați și autoritățile regionale întrețin memorialul și păstrează vie amintirea lui Potemkin, în timp ce restul lumii a trecut, în mare parte, mai departe.
Dacă în Moldova prințul rus este rareori amintit, nu același lucru se poate spune despre Rusia lui Putin. Motivul pentru această redescoperire a aprecierii față de prințul decedat de mult timp își are rădăcinile în proiectul imperial care i-a definit viața. Potemkin a contribuit la formularea și implementarea politicii Ecaterinei cea Mare privind expansiunea spre vest, prin Ucraina și, în cele din urmă, până în Moldova. El a fost responsabil pentru prima anexare rusă a Crimeei, în 1783, și ulterior pentru încorporarea de noi teritorii, numite „Novorossia”, unde Potemkin a devenit guvernator general.
Cuceririle sale și proiectele ambițioase de construire de orașe și colonizare au fost esențiale pentru ca Ecaterina să poată revendica pe deplin titlul pe care țarii ruși îl foloseau deja de peste un secol: „Țar al tuturor rușilor: Mari, Mici și Albi”, denumiri care se refereau la actualele Rusia, Ucraina și Belarus. Termenul „Mica Rusie” este considerat astăzi în Ucraina profund peiorativ și imperialist.
Deși Potemkin a murit în Moldova și a desfășurat campanii active împotriva Imperiului Otoman pe teritoriul actual al țării, Moldova nu a fost integrată în Imperiul Rus decât în 1812. Igor Cașu, directorul Arhivelor Naționale ale Moldovei, mi-a explicat că Moldova anilor 1790 era, în esență, o zonă tampon între imperii. Regiunea era guvernată prin domni locali și boieri, sub suzeranitate otomană, dar fără un control direct din partea Sublimei Porți. Garnizoanele otomane dețineau cetăți de graniță, unde înființau puncte comerciale și administrau terenurile din imediata vecinătate. Dincolo de aceste zone, cetățenii otomani nu aveau dreptul de a deține pământ și era interzisă construirea de moschei.
Totuși, această situație nu reflecta un tip real de independență sau libertate. De la alungarea ultimului domnitor independent al Moldovei, Dimitrie Cantemir, după alianța eșuată cu Rusia din 1711, Moldova a fost condusă de o serie de comercianți greci numiți de otomani. Acești domnitori străini își cumpărau funcția și foloseau regiunea – precum și părți învecinate din România – ca pe o pușculiță personală, exploatând regimul încă feudal pentru taxe și stoarcerea puținelor resurse locale. Viața într-o zonă tampon între imperii, exploatată de stăpâni străini, era o realitate dură pentru populația majoritar țărănească din teritoriul care formează astăzi Republica Moldova.
Astăzi, Moldova este un stat independent care se confruntă din nou cu amenințarea unei Rusii imperiale în expansiune, ce încearcă să transforme regiunea într-o nouă zonă tampon. Istoria proiectului imperial al lui Potemkin continuă să arunce o umbră lungă asupra actualității. În eseul său „istoric”, publicat în iulie 2021, intitulat „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”, Vladimir Putin nu îl menționează pe Potemkin pe nume, dar elogiază realizările acestuia, concentrându-se în special pe războaiele împotriva Imperiului Otoman, care au dus la crearea Novorossiei. Putin a făcut ca acest eseu să devină lectură obligatorie pentru soldații ruși în perioada premergătoare invaziei pe scară largă din februarie 2022.
Referințele directe la Potemkin sunt și mai evidente în regiunea separatistă Transnistria, aflată sub controlul unui guvern marionetă al Rusiei și ocupată de soldați ruși. Acolo, generali ruși din acea perioadă, în special Alexandr Suvorov, apar pe bancnote, iar corpul de cadeți al forțelor armate transnistrene poartă numele „Alteța Sa Serenisimă Prințul G.A. Potemkin-Tavriceski”.
Între timp, în Ucraina, moștenirea lui Potemkin este și ea prezentă – deși nu cu nostalgie. În decembrie 2022, Consiliul Municipal din Odesa a îndepărtat o statuie a fondatorilor orașului, înfățișând-o pe Ecaterina și pe Potemkin. Ulterior, peste 23.000 de cetățeni ucraineni au semnat o petiție adresată președintelui Zelenski, cerând ca statuia să fie folosită într-un schimb de prizonieri cu Rusia. Pe cine doreau în schimb? Un raton furat din grădina zoologică din Herson.
Poate cel mai elocvent eveniment care leagă războaiele imperiale din secolul XVIII de prezent a avut loc în octombrie 2022, când forțele ucrainene se pregăteau să elibereze orașul Herson. Drept unul dintre ultimele acte ale ocupației, armata rusă a furat oasele lui Potemkin din locul lor de veci din catedrala orașului și le-a dus în Rusia. Furtul rămășițelor lui Potemkin și mutarea lor dintr-un oraș fondat de el într-o locație necunoscută din Rusia subliniază cât de vie este istoria secolului XVIII în ochii Kremlinului.
Între timp, în Moldova, puțini știu că într-un câmp izolat există un monument dedicat morții unuia dintre cei mai mari oameni de stat ai secolului XVIII și arhitect al hegemoniei rusești în regiune.
Ceea ce a fost uitat în Moldova a fost, cu siguranță, păstrat viu în Rusia, pe măsură ce umbra acestui om și a unei epoci imperiale trecute se proiectează asupra unui nou val de război și suferință în Europa.
Acest articol a fost scris în colaborare cu echipa Journo Birds. A apărut inițial în versiune tipărită în Eesti Ekspress, un ziar în limba estonă.