Subscribe now

Astăzi vreau să aprofundez aspectul „războiului informațional” din cadrul „războiului hibrid” și să analizez cuvântul „război” care apare în ambele expresii. Adesea, când discutăm aceste activități în Moldova, încadrarea sună cam așa: Rusia / Șor distribuie propagandă care încearcă să modeleze realitatea alegătorilor moldoveni. De cealaltă parte vedem fact-checkeri, demontări de falsuri și eforturi ale forțelor de ordine de a elimina conturi false și acțiuni similare. Acest cadru conturează clar o imagine cu „atacatori” și „apărători”. În această narațiune, războiul este un asediu, iar apărătorii fac tot posibilul să-i țină pe atacatori dincolo de zidurile cetății.

Dar aceasta nu este întreaga poveste… și e doar un tip destul de specific de război informațional. Se întâmplă mult mai multe lucruri aici, iar astăzi vom analiza mai îndeaproape acest aspect. Voi face acest lucru, începând cu o carte fascinantă despre războiul informațional, iar apoi voi analiza ceea ce cred că sunt două operațiuni informaționale interesante – una desfășurată de Rusia și una care, bănuiesc, a fost recent lansată împotriva rețelei Șor de un alt actor – cineva care e în ofensivă și nu păzește zidurile cetății.

„Cum să câștigi un război informațional”

de Peter Pomerantsev

Jurnalistul și autorul Peter Pomerantsev a publicat cea mai recentă carte a sa în martie 2024. O poți găsi pe Amazon sau oriunde se vând cărți bune1. La începutul acestui an, editura Cartier din Moldova a lansat versiunea în limba română, iar domnul Pomerantsev a venit la Chișinău pentru a susține o prezentare despre carte, eveniment la care am participat și pe care l-am apreciat mult. Dacă vrei să vezi o versiune scurtă a acestei prezentări, poți urmări cel mai recent TED Talk al său, dedicat cărții, aici.

Peter Pomerantsev este un jurnalist britanic de origine ucraineană, care vorbește fluent limba rusă și a lucrat mulți ani la Moscova. A avut un loc în primul rând la ascensiunea lui Putin și a scris mai multe cărți despre dezinformarea și propaganda rusească. Însă această carte nu este despre asta – cel puțin nu direct. Este, de fapt, o biografie a lui Sefton Delmer – jurnalist britanic devenit propagandist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Ceea ce face ca această carte să fie fascinantă este accentul pus pe măiestria lui Delmer în ceea ce se numește „propagandă neagră”. Dar hai să începem cu niște definiții:

– „Propaganda albă” nu ascunde sursa sau intențiile. E, practic, relații publice și se suprapune masiv cu marketingul. Nu te aștepți ca o reclamă Coca Cola să-ți spună de bunăvoie despre riscul de diabet – îți vorbește doar despre cât de bună e la gust! La fel și propaganda albă are un mesaj clar, evident.

– „Propaganda gri” începe să treacă granița spre inducerea în eroare a publicului cu privire la cine se află în spatele ei, dar, de obicei, scopul rămâne vizibil. Boții Rusiei care varsă mesaje anti-UE se încadrează în această categorie.

– „Propaganda neagră”, în schimb, e apelul telefonic care vine „din interiorul casei”. Scopul ei este să convingă publicul-țintă că e produsă chiar de grupul pe care, de fapt, vrea să-l discrediteze. Cel mai faimos și mai dezastruos exemplu de acest tip este „Protocoalele înțelepților Sionului” – un text fabricat, publicat în Rusia2 în 1903, care pretindea a fi scris de un grup evreiesc conspirativ ce urmărea dominația globală. Această bucată de propagandă antisemită a provocat suferință imensă și este invocată și astăzi de indivizi extremiști.

Cartea lui Pomerantsev conturează o aplicare mult mai digerabilă a acestor „arte negre”. El arată cum Sefton Delmer a schimbat complet strategia propagandei britanice, care, la început, se axa pe ideea de a-i convinge pe „germanii buni” să pornească o revoltă democratică împotriva lui Hitler. Delmer trăise zeci de ani în Germania, a relatat despre ascensiunea lui Hitler și chiar l-a intervievat. Concluzia lui? Că acești „germani buni” erau prea puțini, prea dispersați și fără influență reală. În schimb, a vrut să se adreseze maselor, oamenilor de rând, chiar dacă asta presupunea să intre în zone mai puțin confortabile.

Delmer a creat zeci de operațiuni de propagandă, folosind emisiuni de radio pe unde scurte care păreau să vină din interiorul Germaniei. A inventat personaje precum „Der Chef”, un nazist fanatic care îl înjura pe Churchill și părea să le vorbească adevăraților credincioși ai Reichului. După ce le câștiga încrederea, Der Chef submina efortul de război nazist - nu promovând democrația, ci spunând că Hitler e prea slab și că Germania are nevoie de un lider mai dur. Introducea subtil știri cenzurate – înfrângeri naziste și alte informații ascunse de radiourile oficiale. Astfel, actorii lui Delmer și personajele lor câștigau mai întâi încrederea publicului, apoi le transmiteau mesajul într-un mod pe care publicul era dispus să-l asculte.

Recomand din toată inima această carte – e o incursiune incredibilă în povestea lui Sefton Delmer și în istoria propagandei. O temă care răsună cu putere și azi.

Iar acum, să aruncăm o privire asupra unui echivalent modern al lui „Der Chef”, creat de Rusia – cunoscut sub numele de „Kanzlerdaddy” (Tătuca Cancelarului) – și ce ne spune el despre influența rețelei Șor. Apoi vom analiza ceva complet diferit: un mesaj care pare să vină chiar din „interiorul casei” rețelei Șor – și ce ar putea însemna asta despre posibilele tactici de propagandă neagră folosite de Occident.

„Kanzlerdaddy” (Tătuca Cancelarului)

O investigație recentă a Digital Forensic’s Lab (DFL) din cadrul Atlantic Council a pornit de la un obiectiv simplu: să afle cine se află în spatele noului canal de televiziune Moldova24 (MD24). Ilan Șor și Kremlinul sunt disperați să obțină din nou acces la undele radio și TV din Moldova și joacă de ceva vreme un joc de-a șoarecele și pisica cu autoritățile. Guvernul moldovean a interzis posturi TV despre care se știe că sunt controlate de agenți ai Kremlinului, iar Șor a depus eforturi considerabile – inclusiv campanii de propagandă în Occident – pentru a le readuce în spațiul public.

MD24 este ceva nou. Este un post de știri care funcționează 24 de ore din 24, exclusiv online. Este operat din Moscova și, deși nu există fondatori sau proprietari nominalizați, este evident că este o operațiune Șor. Canalul atacă guvernarea PAS, UE, NATO și alte ținte obișnuite. A fost extrem de activ pe TikTok, cu peste 900 de videoclipuri și 17 milioane de vizualizări doar în lunile ianuarie și februarie. Contul de TikTok a fost între timp șters, iar autoritățile moldovene aleargă după fantome, blocând în lanț site-urile aferente.

Dacă ne raportăm la categoriile menționate anterior, aceasta este o formă de propagandă gri. Publicul nu e neapărat păcălit în privința sursei reale, dar nici Șor, nici Kremlinul nu sunt menționați explicit ca autori. Este o tactică eficientă pentru a predica celor deja convinși – dar nu și pentru a atrage adepți noi. Din fericire pentru DFL (și pentru noi), cineva a fost cam neglijent în configurarea infrastructurii IT și, din greșeală, a expus alte operațiuni de propagandă rusească – atât albă, cât și neagră.

Pentru că MD24 a fost blocat în mod repetat, a folosit multe site-uri-oglindă pentru a menține conținutul online. DFL a descoperit că adresele IP din spatele acestor site-uri au fost folosite și pentru alte pagini web. Unele erau legate de infrastructura Russia Today (RT). Un site era jtf-ilan.com („just the facts: Ilan Șor”) – o pagină de campanie din 2023. Este în limba engleză și poate fi accesată într-o versiune arhivată pe Wayback Machine. Chiar pe prima pagină este citat Stanislav Pavlovschi, principalul susținător al campaniei lui Andrei Năstase și cunoscut agent al lui Șor. Dar să revenim…

Aceeași adresă IP duce și la site-uri „parodice”, precum navalny.lol (arhivat), o platformă de asasinare de caracter (campanie intenționată de discreditare publică a unei persoane) care îl viza pe regretatul Alexei Navalnîi.

Cea mai interesantă descoperire este însă un grup de site-uri de propagandă neagră, aparent, în limbi precum spaniola, franceza, germana și altele. Site-ul în germană poartă numele Kanzlerdaddy („Tătuca Cancelarului”) și are propriile conturi pe rețelele sociale. Folosește satiră, dezinformare selectivă și se axează pe probleme interne germane pentru a diviza și influența audiența.

În 2025 nu ar trebui să ne surprindă că astfel de operațiuni există, dar e interesant de văzut cât de strâns sunt legate activitățile lui Ilan Șor de campaniile de propagandă mai ample ale Rusiei. Acest lucru ar trebui să spulbere orice iluzie că Șor acționează independent din Rusia – dacă site-ul tău este găzduit pe același server cu Russia Today, atunci vorbești în numele Kremlinului.

Cineva lovește înapoi?

Pe 9 septembrie, publicația moldovenească Deschide a publicat o investigație cu acuzații destul de explozive. Voi detalia mai întâi conținutul acesteia, iar apoi voi explica de ce cred că ar putea fi vorba despre ceva mai mult (dar nu neapărat mai grav) decât pare la prima vedere.

Articolul citează „surse Deschide.MD din interiorul blocului Pobeda”, precum și mai multe documente pe care jurnaliștii afirmă că le-au obținut. Iată principalele afirmații:

• FSB-ul este îngrijorat că o parte uriașă din banii alocați pentru influențarea politicii moldovenești sunt deturnați de membrii rețelei lui Șor. Doar în 2023, ar fi vorba de aproximativ 10 milioane de dolari.

• În 2025, FSB-ul ar fi alocat 300 de dolari (circa 5000 lei) pe zi pentru fiecare protestatar plătit – dar aceștia primesc doar 700–800 de lei. Potrivit surselor Deschide, aproximativ 70% din fondurile alocate dispar.

• Presat de FSB, Ilan Șor ar fi angajat mai mulți foști polițiști moldoveni pentru a forma o echipă internă de investigație – condusă de fostul polițist Vladimir Cioban.

• Deschide prezintă apoi un raport care ar fi fost întocmit de Vladimir Cioban pentru ofițerul său de legătură din FSB, Mikhail Polzikov, oficial de rang înalt în Direcția a 5-a3. Raportul detaliază o anchetă asupra a 61 de lideri raionali din rețeaua Șor, suspectați de delapidare. Sunt evidențiați cei mai grav implicați – 15 persoane, pentru care este atașat un PDF cu fotografii și biografii scurte („lista nr. 3”). Raportul menționează că „au fost inițiate activități suplimentare de verificare: în birourile și locuințele acestor persoane au fost instalate mijloace tehnice de supraveghere și interceptare a informațiilor”.

• Raportul o identifică pe Marina Tauber, mâna dreaptă a lui Șor, ca fiind creierul din spatele schemei de delapidare și principala beneficiară. Citat: „Toate acțiunile legate de deturnarea fondurilor au fost coordonate și desfășurate cu participarea directă a deputatei Marina Tauber”.

• Vladimir Cioban include și recomandări în raport, printre care:

„Consider că cea mai potrivită soluție este transmiterea (prin canalele mele de la Ministerul Afacerilor Interne și Comisia Națională Anticorupție) a materialelor privind persoanele din «lista nr. 3» către Procuratură, pentru arestare și victimizare ulterioară în presa noastră, în scopul neutralizării acestora în cadrul partidului. Aceasta va permite deconectarea lor de la fluxurile financiare.”

Raportul sugerează că anumite arestări, deja efectuate de autoritățile moldovene, ar fi rezultat în urma unor ponturi oferite de această echipă de securitate. Sunt menționate mai multe nume care ar urma să fie „predate” în curând. Obiectivul: curățarea rețelei Șor de hoții interni, folosind instrumentele legale ale statului moldovean.

Sursele Deschide afirmă că Marina Tauber ar fi fost convocată la o întâlnire cu FSB-ul, dar nu a putut fi arestată, deoarece acest lucru ar fi echivalat cu o recunoaștere a implicării Kremlinului în Moldova.

Să spui că e o poveste importantă e puțin spus. Și totuși, există un motiv pentru care o discutăm aici, și nu în rezumatul săptămânal (cel puțin, nu deocamdată). Când am citit acest material, ceva nu mi-a sunat în regulă – și aparent nu sunt singurul care simte asta.

O primire ciudată

Propaganda Kremlinului și Ilan Șor se referă constant la presa independentă din Moldova ca fiind „presa PAS”, adică instrumente de propagandă ale guvernării. Dat fiind acest lucru, te-ai aștepta ca toate redacțiile independente să sară imediat pe o poveste senzațională despre cum oamenii lui Șor se fură între ei. Dar nu s-a întâmplat asta.

La momentul redactării acestui text, ZdG, TV8, AGORA și alte redacții importante nu au publicat nicio referire la această investigație. Newsmaker a scris, dar doar în treacăt – au rezumat câteva informații-cheie din materialul Deschide, apoi au enumerat exemple din mărturii din procesele Marinei Tauber și Evgheniei Guțul, în care martorii povestesc cum liderii rețelei Șor furau de la membrii de rând. Practic, au confirmat ideea centrală – că se fură masiv în interiorul rețelei –, dar nu au intrat în detaliile investigației Deschide.

Și ZdG a relatat pe larg, anul trecut, despre delapidările din rețeaua Șor, în mai multe anchete sub acoperire. Deci ideea că rețeaua Șor se fură pe sine este deja bine documentată. Atunci de ce nu a „explodat” această poveste nouă?

Am contactat mai multe redacții locale și am aflat că încercau să confirme independent anumite aspecte ale poveștii. Nimeni nu a spus mai mult, dar era clar că nu se simțeau confortabil să publice direct aceste informații. Ca să fie clar – Deschide este un outlet respectabil. Nu de top, în opinia mea, dar cu siguranță nu lipsit de credibilitate. Așadar, ce se întâmplă de fapt?

Apelul din interiorul clădirii

Pentru mine, primul semnal de alarmă în legătură cu această poveste a fost sursa invocată – cineva din interiorul blocului „Pobeda” al lui Șor. Această sursă ar fi avut acces la documente care descriu operațiuni de securitate internă, folosirea procurorilor moldoveni pentru „epurări” anterioare și planuri pentru altele noi. Sursa ar fi cunoscut inclusiv detalii despre întâlniri între Marina Tauber și ofițerii FSB care controlează rețeaua. Pe scurt, vorbim de o sursă de nivel foarte înalt.

Asta m-a pus imediat pe gânduri, pentru că presupune o contradicție fundamentală: ni se cere să credem că o poveste despre natura brutală, mercenară și coruptă a rețelei Șor este scursă în presă de cineva din vârf… dintr-o criză de conștiință?

Această idee m-a neliniștit, la fel ca și unele detalii. De exemplu: Marina Tauber ar fi delapidat 70% din banii FSB destinați Moldovei și… este lăsată în pace? Nu poate fi arestată pentru că asta ar însemna că Rusia recunoaște oficial că intervine în Moldova? Serios? Erau toate ferestrele de la Lubianka închise cu șuruburi în ziua aceea?

Să nu uităm că raportul face referire la anul 2023. Iar între timp, Marina Tauber nu a dispărut de pe scenă, ba chiar și-a păstrat poziția proeminentă în rețea.

Dincolo de detalii, întreaga poveste avea un miros suspect. Dacă această sursă chiar avea un asemenea nivel de acces, de ce a scurs aceste informații? Și de ce acum? Așa că mi-am pus întrebarea clasică:

Cui bono? (Cine beneficiază?)

Orice teoretician al conspirațiilor iubește expresia latină cui bono. Deși de obicei evit teoriile cu extratereștri, trebuie să recunoaștem: conspirațiile chiar există. Scriem despre planurile rusești de a prelua controlul asupra Moldovei aproape săptămânal. Dar Moldova Matters a relatat și despre operațiuni de influență suspecte care păreau orchestrate de alte servicii străine – împotriva rușilor.

Când analizăm astfel de cazuri, merită să ne întrebăm: cine are de câștigat? Să luăm câteva puncte cheie din povestea Deschide:

• FSB-ul este furios că banii săi sunt prost gestionați și vrea să ia măsuri.

• O echipă de securitate internă are o listă detaliată cu cine fură și cine nu.

• Sunt dezvăluite diviziuni în vârful rețelei Șor, iar toate aceste nume sunt trimise către FSB.

• Echipa de securitate internă a plantat microfoane și echipamente de interceptare în birourile și casele celor vizați.

• Aceeași echipă își toarnă propriii oameni către autoritățile moldovenești pentru a „curăța” rețeaua.

• Majoritatea liderilor raionali fură, deci toată rețeaua este, într-un fel, compromisă. Nimeni nu poate fi sigur că nu e pe listă.

• Activistul de rând e jecmănit – primește doar o fracțiune din ce i se promite, în timp ce Tauber și ceilalți se îmbogățesc.

• În final, sursa: cineva din vârful rețelei scurge toate aceste informații în presă, discreditând profesionalismul și securitatea operațională a echipei.

Nu trebuie să te uiți cu lupa ca să vezi cine ar trebui să fie îngrozit de aceste informații – practic, toată rețeaua Șor. În mod cert, cei numiți explicit (și sunt mulți), dar și cei de rang mediu. Oameni care trăiesc zilnic cu frica de a fi urmăriți pentru tranzacții ilegale trebuie acum să se teamă că propriii colegi colaborează cu poliția? Și că locuințele lor sunt monitorizate de „ai lor”?

Asta ar fi… destabilizator.

Cui bono?

Oricine se opune planurilor Kremlinului și ale rețelei Șor pentru Moldova are de câștigat din această poveste.

De fapt, însăși Moldova are de câștigat din această poveste.

Este aceasta propagandă neagră?

Mai întâi trebuie spus clar: nu știm. Este posibil ca Deschide să aibă într-adevăr o sursă de rang înalt în rețeaua lui Șor, așa cum susțin. Sunt sceptic, dar nu imposibil. Chiar dacă nu au, e posibil să creadă că au. Și ca să fie clar – nimic din toate acestea nu înseamnă automat că povestea e falsă.

Ne putem foarte bine imagina un scenariu de genul acesta: o agenție de informații pune în scenă un „apel din interiorul casei”. Povestea este, în mare parte, reală – fișierele sunt autentice, deturnările de fonduri s-au întâmplat, Kremlinul chiar e îngrijorat. Agenția ambalează totul într-o formă credibilă și îl scurge în presă pretinzând că este altcineva. Asemenea lucruri se întâmplă tot timpul.

Dar acel „în mare parte reală” este esențial. Știm deja că oamenii lui Șor se fură între ei – deci povestea e credibilă. Poate chiar raportul echipei de securitate internă către FSB este autentic – să nu uităm, acoperă evenimente din 2023. Pentru ca povestea să funcționeze, detaliile cheie trebuie să fie suficient de credibile pentru activiștii de bază ai lui Șor (protestatarii plătiți, de exemplu) și pentru „middle management”-ul rețelei.

Și apoi ajungem la ceea ce nu este real – sau poate nu este. Lista aceea de nume – cei care „urmează să fie denunțați autorităților moldovene” – este foarte convenabilă, în contextul actual. E genul de detaliu menit să-i facă pe oameni să se uite cu teamă peste umăr. Când ai o poveste în mare parte adevărată, dar în care modifici detalii mici pentru a servi scopurilor tale, minciuna este „spălată” prin adevăr – mult mai eficient decât o invenție completă4.

Adevărul e că nu știu ce să cred despre această poveste – și probabil nici nu voi ști vreodată. Alte redacții încă încearcă să confirme faptele, și poate vor reveni cu actualizări. Dar cel mai probabil, în fluxul continuu de știri și dezinformări, vom trece peste și nu vom afla niciodată cu adevărat ce s-a întâmplat.

Bănuiala mea este că moștenitorii lui Sefton Delmer sunt la fel de activi în Vest, precum sunt și în Est. Dacă este așa, atunci războiul informațional nu e doar asediul medieval despre care vorbeam înainte — există și actori care trec la ofensivă.

Get more from David Smith in the Substack app

Available for iOS and Android

Get the app

Unele cazuri sunt pur și simplu kafkiene, așa cum este povestea unei actrițe canadiene care a petrecut mai multe săptămâni practic „pierdută” în uriașul sistem de detenție american, adesea încătușată, până când prietenii ei au alertat CNN asupra situației. Puteți vedea aici cum povestește chiar ea întreaga experiență.

Și mai alarmante sunt cazurile bărbaților care au fost deportați – sau, mai corect spus, transferați1 – către faimoasa închisoare CECOT din El Salvador. Kilmar Abrego Garcia, care a fost deportat accidental în El Salvador și încarcerat acolo pe termen nedefinit, fără acces la avocați și fără nicio perspectivă de proces, a declarat că a fost torturat în timpul detenției la CECOT. A fost, în cele din urmă, returnat în Statele Unite, unde este judecat într-un caz separat (și destul de dubios).

Guvernul din El Salvador susține că toți cei aflați în CECOT sunt „teroriști” și că „nu vor ieși niciodată de acolo”. Aceste persoane nu au acces la reprezentare legală și, în cea mai mare parte, nu au fost aduse în fața instanței pentru a fi judecate sau condamnate formal. În mod cert, niciunul dintre cei deportați de SUA în CECOT nu execută vreo sentință oficială.

Andry José Hernández Romero, un stilist și coafor gay care a intrat legal în SUA pentru o audiere în vederea solicitării de azil, a fost și el deportat și încarcerat în CECOT. Nu a mai luat legătura cu familia sau cu un avocat de luni de zile. Andry a fost ridicat de persoane mascate și deportat într-un loc în afara legii. Este aproape sigur că nu știe că oameni ca noi îi cunosc numele și povestea – și că există persoane care luptă pentru eliberarea lui.

Poate vă întrebați ce legătură are toată această poveste cu Moldova – și e o întrebare cât se poate de firească. Pe cât de înfiorătoare sunt aceste cazuri, pe atât de îngrijorătoare este lipsa totală de respect pentru statul de drept demonstrată de președintele american. Și totuși, toate acestea par să fie abia începutul. Pe 4 iulie, Congresul SUA a adoptat legea absurd intitulată „Actul Unic Mare și Frumos” (One Big Beautiful Bill Act), care alocă aproximativ 170 de miliarde de dolari2 pentru sprijinirea serviciului de Imigrare și Control Vamal (ICE), construirea de noi închisori și alte măsuri conexe. Dacă până acum resursele reprezentau un obstacol, acel obstacol tocmai a fost eliminat.

În paralel, Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a fost citat de New York Times în cadrul unei ședințe de guvern în care a vorbit despre extinderea sistemului de detenție externă, spunând:

„Colaborăm cu alte țări cărora le spunem: ‘Vrem să vă trimitem unii dintre cei mai detestabili oameni. Ne faceți acest favor?’ Și cu cât sunt mai departe de America, cu atât mai bine – să nu mai poată trece înapoi granița.”

…iar New York Times relatează că Moldova se află pe lista țărilor care ar putea accepta „deportați” din țări terțe.

Așadar, astăzi vom analiza ce spune presa despre acest scenariu, cum ar putea funcționa și ce ar însemna, concret, acest lucru pentru Moldova.

Va accepta Moldova persoane deportate din SUA?

Săptămâna aceasta, New York Times a publicat un material despre un mesaj diplomatic trimis în martie, potrivit căruia Moldova ar fi „dispusă să accepte condiționat” 100 de persoane deportate din SUA, care nu sunt cetățeni moldoveni.

Încă din aprilie, presa locală relata despre o posibilă solicitare venită din partea SUA ca Moldova să accepte persoane deportate. Premierul Dorin Recean a negat atunci informația, declarând:

„Statele Unite au solicitat tuturor țărilor partenere, inclusiv Republicii Moldova, să sprijine transportul și repatrierea propriilor cetățeni care au depășit perioada legală de ședere în SUA. Da, am confirmat că Republica Moldova va facilita întoarcerea cetățenilor săi, dar nu și a altor naționalități.”

Totuși, nota diplomatică din martie include Moldova într-o listă de țări care „au fost sau vor fi contactate” în acest sens, menționând însă că nu există deocamdată niciun acord ferm. Guvernul SUA poartă negocieri cu mai multe țări pentru a pune în aplicare acest program. Subiectul a devenit din ce în ce mai vizibil după ce Curtea Supremă a SUA, cu o decizie de 6-3, a deschis săptămâna trecută calea pentru așa-numitele „expulzări în țări terțe”.

Potrivit unei investigații publicate de The Intercept, SUA au „explorat, propus sau semnat acorduri” cu următoarele state:

„Angola, Benin, Costa Rica, El Salvador, Eswatini, Guineea Ecuatorială, Guatemala, Guyana, Honduras, Kosovo, Libia, Mexic, Moldova, Mongolia, Panama, Rwanda, Arabia Saudită, Ucraina și Uzbekistan.”

Alte relatări media s-au concentrat pe deportările deja efectuate în Sudanul de Sud și Libia – o țară în care, potrivit NPR, migranții sunt vânduți în piețe de sclavi la vedere.

Unele dintre aceste țări par a fi fost alese tocmai pentru condițiile îngrozitoare de detenție și riscul ridicat de abuzuri ale drepturilor omului. Administrația Trump speră că povești precum tortura suferită de Kilmar Abrego Garcia într-o închisoare din El Salvador îi vor determina pe migranții fără acte din SUA să „se auto-deporteze”.

În alte cazuri, statele din listă par a fi selectate pentru că SUA dețin o formă de influență asupra lor. New York Times scrie că Kosovo este în negocieri cu Washingtonul, căutând sprijin diplomatic suplimentar în eforturile de recunoaștere internațională. Ucraina dorește să asigure noi pachete de ajutor american, iar El Salvador pare să primească mai mult decât bani – cooperarea lor fiind susținută de un acord politic corupt.

De ce ar accepta Moldova „deportați”?

Până la revenirea lui Trump la putere, Statele Unite au fost, mult timp, unul dintre cei mai puternici susținători internaționali ai Republicii Moldova. Deși Uniunea Europeană a oferit, în unele cazuri, un sprijin financiar mai consistent, acesta a venit sub formă de suport bugetar direct sau împrumuturi preferențiale destinate proiectelor de infrastructură. SUA, în schimb, au avut programe mult mai diverse – de la sprijinirea presei independente, ONG-urilor și grupurilor ale societății civile, până la dezvoltarea direcționată a sectorului vinicol și IT din Moldova și multe altele. Programele americane au format majoritatea politicienilor – din *toate* partidele politice – și au susținut reformele guvernamentale în *toate* guvernele moldovenești de până acum.

Esențial este faptul că, în 2025, USAID era implicată în mai multe proiecte de reziliență energetică, inclusiv în achiziția de baterii menite să susțină industria solară din Republica Moldova. Distrugerea USAID reprezintă o amenințare acută pe termen scurt, într-un context în care Moldova înfruntă un război hibrid declanșat de Rusia. Pierderea acestor programe și a cunoștințelor instituționale care le susțineau reprezintă o amenințare pe termen mediu și lung. UE se grăbește acum să creeze sprijin pentru Moldova în aceste condiții – dar deja s-a pierdut mult.

Prin urmare, există un stimulent clar pentru ca Moldova să se apropie de administrația Trump în speranța reluării fluxurilor de ajutor.

Al doilea motiv ar fi Ilan Șor. Așa cum am relatat în Moldova Matters, oligarhul pro-rus caută insistent sprijinul politicienilor MAGA (vezi materialele noastre despre Pavlovschi, Tarlev și Șapa). Guvernul moldovean a întârziat cu trimiterea unui nou ambasador și nu a făcut pași clari pentru a deschide un dialog cu administrația americană. Oferirea unui ajutor SUA în această chestiune ar putea, teoretic, să deschidă uși și să blocheze eforturile lui Șor.

În cele din urmă, Moldova pur și simplu s-ar putea să nu aibă alte opțiuni reale de a atrage atenția administrației Trump. Aceasta este o administrație coruptă până în măduva oaselor – iar Moldova nu are 400 de milioane de dolari ca să-i cumpere un avion privat, o insulă mediteraneană subdezvoltată, o finanțare comună pentru un teren de golf de 1,5 miliarde de dolari sau un teren central pentru un hotel de lux. Dacă aceasta este noua ordine mondială, iar atenția președintelui american nu doar că poate fi cumpărată, dar trebuie cumpărată – Moldova nu prea are cu ce.

Ah, și mai sunt și tarifele vamale cu care SUA amenință Moldova dacă nu se „face un târg”.

În acest moment, nu este clar dacă Moldova chiar ia în considerare primirea celor 100 de „deportați” din SUA. Nota diplomatică din martie, menționată de New York Times, nu reflectă un acord solid, iar declarațiile ulterioare ale prim-ministrului au negat clar că Moldova ar lua în calcul o asemenea măsură. Totuși, așa cum se vede din cele de mai sus, există unele motive pragmatice bilaterale pentru care Moldova ar putea dori să se apropie de administrația Trump.

În plus, Moldova nu este obligată să fie El Salvador în această ecuație. Da, acolo oamenii sunt încarcerați pe termen nedefinit fără proces, iar cei deportați în Libia pot ajunge în piețele de sclavi – dar Moldova nu ar fi obligată să facă toate acestea. Panama, de exemplu, ia în calcul să-i găzduiască temporar până le găsesc o cale spre țara de origine. Iar în Europa există deja precedente pentru scheme de „țări terțe sigure”. Așadar, dintr-o perspectivă pragmatică, motivele pentru care Moldova ar lua în calcul această opțiune pot părea rezonabile.

De ce nu ar trebui Moldova să accepte această propunere

Oricât de „pragmatice” ar părea unele argumente, ele nu rezistă unei analize serioase. Iată câteva motive pentru care Moldova nu ar trebui în niciun caz să accepte:

1. Argumentul moral. Nu voi insista prea mult aici, fiindcă mi se pare evident: acest proces ilegal a fost marcat, în mod sistematic, de abuzuri grave ale drepturilor omului. Este la fel de clar că nu este o eroare, ci o caracteristică a programului. Oamenii sunt trimiși deliberat în locuri unde *vor fi* torturați, pentru a-i speria pe alți imigranți ilegali din SUA, ca aceștia să plece de bunăvoie. Poate că această logică ar funcționa, cine știe. Dar a deveni parte a acestei ecuații înseamnă complicitate morală.

2. Argumentul practic - USAID a plecat deja. Dacă SUA ar fi amenințat cu retragerea ajutorului, asta ar fi reprezentat o pârghie importantă. Dacă s-ar fi întâmplat asta, e foarte probabil că Trump ar fi făcut ca amenințarea să fie credibilă. Ce nu este credibil este ideea că un acord oarecare va determina întoarcerea USAID. Marco Rubio scrie pe Substack despre „Să facem ajutorul extern măreț din nou” (“Making Foreign Aid Great Again”), dar nu există nicio indicație că administrația se pregătește cu adevărat să reia programe majore. Să nu uităm că Trump are un lung istoric de a nu-și respecta promisiunile financiare. Până acum, tactica sa de negociere internațională a fost doar cu bățul – faci ce vreau eu sau te pedepsesc. Cu USAID plecat și cu legături comerciale relativ mici între Moldova și SUA, o mare parte din această amenințare a dispărut.

3. Imaginea internațională - Moldova aspiră să adere la UE, iar UE se definește ca o comunitate bazată pe valori comune – drepturile omului, democrație și un sistem care respectă libertățile fundamentale. Dacă Moldova se trezește într-o zi cu un rezident american, absolut nevinovat și legal, un „stilist gay”, aflat în custodie, va fi iadul pe pământ. El Salvador este condus de un dictator, iar populația trăiește sub teroarea arestărilor arbitrare… Moldova are, în acest moment, o reputație internațională exemplară și nu are nicio posibilitate de a controla indignarea grupurilor pentru drepturile omului din țară, care nu ar tăcea într-o astfel de situație.

4. Înțelegerea politicii locale - În afara activiștilor și a celor care înțeleg oroarea morală a acestui sistem, publicul larg ar putea reacționa violent. Unii dintre „deportați” sunt infractori periculoși pe care țările lor de origine i-au refuzat. Ce se întâmplă dacă Moldova primește un lider de bandă criminală în loc de un coafez gay? Moldova oricum are o problemă cu menținerea infractorilor în închisoare – iar recent, un scandal uriaș a izbucnit după ce mai mulți criminali periculoși au fost eliberați „din greșeală” cu doar două luni în urmă. Imaginați-vă cât combustibil politic oferă asta opoziției.

5. Argumentul legal – Nu sunt expert în drept, așa că nu voi insista prea mult aici, dar există motive reale să credem că Moldova ar avea mari probleme legale dacă ar accepta să dețină persoane în acest mod. Apelurile legale la Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar apărea cu siguranță rapid. În plus, sistemul judiciar este el însuși într-un proces de reformă și e, într-o anumită măsură, haotic. E suficient ca o singură persoană periculoasă să fie eliberată pentru ca argumentul politic menționat mai sus să devină actual. Mai mult, dacă este deținut cineva nevinovat, acea persoană cel mai probabil va fi eliberată – ceea ce ar compromite orice bunăvoință din partea administrației Trump și ar atrage totodată daune politice atât interne, cât și internaționale.

Ochii istoriei…

Dincolo de argumentele morale, practice și politice, este o chestiune de perspectivă istorică. Ca cetățean american care urmărește atent politica din SUA, nu cred că această situație va rămâne așa. Ororile morale descrise aici și difuzate zilnic la TV vor păli, probabil, în fața celor ce urmează.

Nu există niciun indiciu că această administrație ar fi dispusă să se autolimiteze sau să respecte statul de drept ori drepturile omului. Niciunul.

Chiar săptămâna aceasta, Ambasada SUA în Moldova le-a recomandat tuturor studenților de schimb și persoanelor care solicită vize temporare să „schimbe setările de confidențialitate ale tuturor conturilor de pe rețelele sociale pe ‘public’, pentru a facilita verificarea necesară stabilirii identității și eligibilității pentru intrarea în Statele Unite, în conformitate cu legislația americană.”3

Aceasta face parte dintr-un set mai amplu de atacuri asupra libertății de exprimare, despre care se relatează zilnic.

Și pentru cei care nu cunosc poemul lui Martin Niemöller „Mai întâi au venit…”, crezând că totul se reduce la imigranți ilegali, administrația discută deschis despre revocarea cetățeniei pentru rivalii politici.

Cu un buget suplimentar de 170 de miliarde de dolari pentru sistemul de deportare și detenție și cu un obiectiv clar de a înființa centre de detenție în afara statului de drept, precum CECOT4, nu există niciun motiv să credem că situația se va îmbunătăți.

Când administrația Trump va ajunge în lada de gunoi a istoriei, este puțin probabil ca istoricii să o privească cu blândețe. Nu știm încotro merg lucrurile, dar este excesiv de periculos ca o țară ca Moldova să se asocieze cu acest mecanism de „deportare”.

Sper că Moldova nu se va lăsa păcălită de „avantajele pragmatice” ale acestei înțelegeri și va rămâne fidelă valorilor pe care SUA le-au promovat decenii întregi în întreaga lume – valori pe care americanii tocmai le-au sărbătorit pe 4 iulie. Privirea istoriei ne urmărește – și am încredere că acest guvern moldovean este conștient de asta.

Mă întreb dacă funcționarii care pun în aplicare politicile lui Trump simt și ei această privire.